Extratereștrii: mit sau realitate ?

Ideea de a aborda un subiect de genul acestuia mi-a venit datorită unui prieten foarte bun, care este destul de interesat de tot ceea ce cuprinde. Despre extratereștrii vorbește multă lume, s-au făcut filme, s-au scris și cărți, însă nimeni nu poate să ne spună cu certitudine dacă există întradevăr sau nu. Consider că singura organizație care ar putea să ne lămurească ar fi NASA, dar sincer nu cred că ar face publică o asemenea informație. Trecând peste asta aș vrea să îmi spun și eu părerea cu privire la subiect. Eu, în general, pentru a da crezare unui lucru, unei informații trebuie să am o dovadă palpabilă(recunosc că sunt puțin sceptică). Când mă gândesc la extratereștrii știu că încă nu există dovezi incontestabile așa că încerc să o iau puțin logic. Din câte se pare oamenii au descoperit doar aproximativ un sfert din univers, deci în acea parte necunoscută pot exista câteva planete (dacă nu char mai multe) capabile să susțină viață, asemenea Pământului. Eu cred că este posibil să existe un loc unde locuiesc așa zișii extratereștrii și poate și ei încearcă să descopere dacă mai trăiesc și alții ca ei. Adică poate chiar sunt ca noi, poate au și ei familii, case, locuri de muncă sau chiar un dialect. Nu se știe dacă sunt atât de neobișnuiți pe cât se vehiculează. Oamenii poate îi percep ca pe niște ciudați pentru că nu îi cunosc, dar nimeni nu se gândește că exista posibilitatea ca și ei să ne privească la fel. Eu nu cred că sunt niște omuleți verzi care fac tot felul de lucruri inexplicabile și comunică prin bipuri. Nu pot nega însă faptul că este foarte posibil ca ei să fie mai evoluați ca noi(asta datorită navelor spațiale,numite farfurii zburătoare, pe care se presupune că le au). Poate că într-o zi se vor dovedi mai deștepți ca oamenii și vor găsi o modalitate să comunice cu noi sau chiar să ne viziteze. Până atunci totul este sub semnul întrebării, dar totuși trebuie să luăm în considerare faptul că undeva acolo există viață și peste câțiva ani, sute sau poate chiar mii, vom face cunoștiință cu o nouă rasă.

De la carte la film

M-am hotărât să scriu acest articol după ce am urmărit trailer-ul pentru The Seventh Son, care se presupune că este un film inspirat din seria de cărți Cronicile Wardstone. Din păcate am rămas profund dezamăgită de faptul că nu au păstrat povestea, ci doar numele personajelor. Acesta este unul dintre multele exemple de filme care se presupune că se bazează pe cărți, dar modifica o mare parte din poveste. Se pare că este un lucru destul de practicat în industria cinematografiei, însă eu personal nu prea înțeleg de ce fac asta. Adică de multe ori povestea din carte este mult mai profundă, mai specială, mai interesantă decât cea din film, dar cred ca acesteia îi lipsesc efectele speciale, care sunt tot mai căutate.

Dar să o luăm din alt punct de vedere. Câți dintre voi au preferat să vadă un film decât să citească o carte ? Recunosc că până nu demult îmi plăcea și mie să fac acest lucru. Era mai simplu, mai ușor să îmi petrec o oră, două, trei, ca să văd un film decât să stau câteva zile sau săptămâni ca să citesc cartea (la mine durează mai mult să citesc dacă nu îmi place povestea :D). Totuși am descoperit că de multe ori nu știam anumite detalii, unele chiar importante sau care aveau un impact foarte puternic asupra poveștii. Am început să prefer cartea și nu am regretat. Chiar îmi place acum să citesc, apoi să văd ecranizarea și să număr diferențele dintre povești. E chiar palpitant :). Chiar și așa sunt filme pe care le aștept mult timp până să apară și chiar sunt curioasă să descopăr cum a tratat regizorul un roman sau o carte pe care eu am îndragit-o, dar în final, când văd ce a ieșit, sunt dezamăgită de rezultat. Este păcat că uneori acești oameni îi supără pe fanii care iubesc adevărata poveste. De multe ori ei încearcă să mai adauge personaje, întâmplări care să atragă mai mult publicul pentru a avea un profit mai mare în urma producției. Totul este doar pentru bani și din cauza asta se uită lucrurile esențiale, cum ar fi faptul că filmul ar trebui să spună o poveste cât de cât veridică în care spectatorii să se regăsească deoarece acest lucru îi va face să trăiască acțiunea cu sufletul la gură alături de personajele pe care le îndrăgesc. E adevarat că sunt și mici excepții, filme care respectă aproape cu strictețe cartea, cum ar fi The DaVinci Code sau Angels & Demons(dar trebuie să avem excepții care să întărească regula,nu ?).

Acum că eu mi-am spus punctul de vedere aș vrea să știu și părerea voastră. Deci ce alegeți: cartea sau filmul ? Ați fost și voi măcar o dată în situația mea ? Aștept cu nerăbdare părerile voastre ;)

Tragicomedia bacalaureatului 2013

Un nou an școlar încheiat, un nou bacalaureat ratat. Statisticile sunt și anul acesta dezastroase, doar 55,4 % promovabilitate, dar autoritățile sunt totuși bucuroase că procentul a crescut cu 11% . Cred că cea mai mare grijă a lor ar trebui să fie găsirea de soluții. Probabil că nu reușesc să vadă adevărata față a învățământului românesc. Ei consideră că prin introducerea conceptelor folosite în străinătate vor face un bine, dar nu este așa. Există o mare diferență între ce este la noi în învățământ și ce este în afară. Programa noastră este mult mai încărcată și învățăm lucruri pe care ei le învață mai târziu și treptat. Totodată, faptul că aproape în fiecare an se schimbă metodologia examenelor nu este tocmai benefic. Sistemul poartă o mare parte din vina rezultatelor slabe de la BAC. Bineînțeles că nu putem să îi privăm nici pe elevi de răspundere pentru că se pare că au devenit din ce în ce mai nepăsători și interesați de distracție, punând școala într-un plan secundar. Nu spun că trebuie să stea numai cu nasul în cărți, dar ar trebui să fie conștienți de importanța depașirii acestui examen al maturității. În România dacă nu reușești să îți iei bacalaureatul ești complet ratat, ca să folosesc o exprimare mai directă. Fără acest examen îți este practic imposibil să te angajezi. Bine, nu pot să spun nici că dacă reușești să termini o facultate ai șanse mult mai mari, dar totuși acestea există. Un alt aspect care nu ar trebui lăudat este promovarea prostiei. Televiziunile scot cam în fiecare an o serie de perle de la BAC, pe care le prezintă publicului larg. Este adevarat că este imposibil să te abții din a râde, dar asta ar trebui să ne alarmeze. Poate ar fi mai bine să nu mai fie publice aceste lucruri, ci mai degraba ar trebui să se promoveze lucrările bune, care ar putea fi un bun exemplu pentru ceilalți. Din toată această situație nu putem exclude profesorii. Și ei poartă o parte din vină pentru că unii dintre ei, nemulțumiți de salariile foarte slabe, nu își mai dau interesul cât ar trebui. Spun din proprie experiență că un elev învață mult mai bine la o materie, unde are un profesor pe care să îl îndrăgească și să îl respecte. Totuși unii învățători afișează o anumită superioritate, iar adolescenții nu apreciază acest lucru și pentru asta nu le fac o viață chiar ușoară în timpul orelor de curs. 

Anul acesta pe lângă situația neplăcută în care ne pun elevii nepregătiți, a apărut și scandalul șpăgii de la liceul   "Dimitrie Bolintineanu". Acesta pune într-o lumină și mai proastă învățământul românesc. Ceea ce este chiar amuzant este modul în care au abordat autoritățile situația. Cum să încerci să iei cu autocarele elevii pentru a-i transporta la poliție pentru audieri ? Cum să îi dezbraci până la piele ca să îi percheziționezi ? Ce sunt, infractori ? S-a ajuns prea departe. Acestor elevi li s-au încălcat niște drepturi și nu cred că vor uita prea curând experiența prin care au fost nevoiți să treacă. Este de-a dreptul inadmisibil ce s-a întâmplat. Nu cred că este prima oara când s-a dat șpagă, dar probabil că este prima oară când s-a descoperit acest lucru.

În încheiere vreau să spun că în fiecare an asistăm la un adevarat circ la care nu este nevoie să plătim bilet. Mai am doi ani până când voi da și eu bacalaureatul, dar sper că până atunci se va schimba și ceva în bine. Cu siguranță trebuie schimbat ceva, însă până când autoritățile vor conștientiza situația delicată în care ne aflăm, va trebui să dăm dovadă de răbdare, multă răbdare. Și în altă ordine de idei aș vrea să îi felicit pe cei care au reușit să ia bacalaureatul anul acesta ! Bravo și baftă la facultate !

Eminem și atât

Cred că mulți au auzit până acum de Eminem (sau  Marshall Bruce Mathers) , multe lucruri din media. De-a lungul anilor a fost implicat în tot felul de probleme, de scandaluri și a fost judecat de presă și de oameni în general. Sincer până de curând nu îi ascultam muzica și plecam urechea la ceea ce se auzea despre el, dând crezare la tot. Am realizat că am greșit.  În general, marea majoritate a rapperilor trăiesc într-o lume împânzită de droguri și lansează melodii cu cât mai multe înjurături fără nici o noimă., dar nu și Eminem. Ați fost vreodată atenți când ați ascultat o melodie de-a lui la versurile în sine ? Nu spun că el nu înjură însă mesajul pe care îl transmite este mult mai important și este cel care primează cu adevărat. Prin melodiile lui practic își pune sufletul pe tavă și ne prezintă povestea vieții lui. Este nevoie de mult curaj și determinare să intri într-o lume în care supremația este ocupată de cei de culoare. Acolo el a fost judecat numai pentru culoarea pielii, mulți nu i-au acordat atenție și nu au avut răbdare să îi descopere talentul. S-a ridicat la început singur participând la competiții de freestyle rapp, până când l-a cunoscut pe Dr. Dre. El a fost mentorul lui și primul care chiar a avut încredere în el și l-a încurajat. Cu ajutorul lui a început să pătrundă în industria muzicală. Nimeni nu a fost atent totuși la momentele grele prin care a trecut. Mama sa a fost acuzată că l-a abuzat pe fratele lui mai mic, a divorțat de soție iar aceasta nu l-a lăsat să își mai vadă fiica, sunt numai câteva dintre evenimentele care i s-au întâmplat. Este adevărat că a avut un moment de slăbiciune când a devenit dependent de Vicodin. Totuși lumea ar trebui să vadă că el a fost dependent de un medicament și nu de  un adevărat drog ca alți artiști. Cred că merita tot respectul că a reușit să se ridice de jos, din “groapa” în care a intrat pentru că a realizat că nu este un model de urmat pentru fiica sa. Se poate vedea cât de mult ține la ea din melodiile în care o regăsim (pe mine personal mă răscolesc extraordinar “When I’m gone” și "Mockingbird"). Tot ce a făcut, a făcut pentru ea. Lumea nu ar trebui să îl judece atât de aspru pentru că el ne dă o lecție de ambiție tuturor prin faptul că a trecut peste toate problemele și a reușit să iasă la suprafață mereu. Prin versurile lui încearcă să dea un exemplu tuturor oamenilor, care sunt destul de deștepți să le asculte, astfel încât alții să învețe ceva din greșelile pe care el le-a făcut.  A reușit să realizeze când a fost prea mult, când nu a mai putut să controleze lucrurile, a știut când să spună stop și să pună punct.

Calvar plătit

Călătoriile cu mijloacele de transport în comun sunt o adevărată aventură de cele mai multe ori, atât datorită condițiilor cât și datorită celorlalți călători. Pe parcursul unui drum putem întâlni tot felul de specimene de oameni, care mai de care mai interesanți. Cred că nu sunt singura care a dat până acum nas în nas cu persoane mai în vârstă printr-un autobuz. Nu vreau să fiu răutăcioasă dar nu pot să nu remarc faptul că ei consideră că totul li se cuvine doar datorită vârstei. Recunosc că mai sunt și excepții, însă marea majoritate a lor trăiesc cu această mentalitate. Nu de puține ori am întâlnit persoane care îti cer fără pic jenă locul pe un ton zeflemitor. Este adevarat, nu trebuie să fim nepăsători deoarece sunt unele persoane care au întradevăr nevoie să stea jos și sincer în cazul acestora mă ridic fără să fiu rugată. În acest caz simt eu că trebuie să le dau locul. Ceea ce este interesant este faptul că acești oameni sunt prea bine educați încât să nu te tragă de mânecă și rabdă stând în picioare dacă nici un tânăr nu se simte. Ceilalți însă, care mai au puțin și te ridică ei cu mana lor de pe scaun, nu țin cont că poate tu nu te simți bine sau cari ceva foarte greu și ai nevoie sa stai pe scaun. Trecând peste aceste categorii de oameni, în mijloacele de transport în comun ai uneori parte chiar de mici spectacole. Vedetele principale sunt ori cerșetorii, care mai nou am observat că recită “Luceafarul”, ori diverse persoane care se iau la harță din tot felul de motive, care mai de care mai neînsemnate, sau cei care vorbesc la telefon de parcă ar fi singuri în mașina. Totul parcă se amplifică în perioada verii când temperaturile ating valori mari. Atunci intervine un alt factor și anume căldura. Chiar dacă există teoretic mijloace de transport dotate cu aer condiționat ești chiar norocos dacă nimerești unul în care să și funcționeze. Dacă ai ghinionul să nu găsești atunci se pare că în prețul plătit pentru bilet este cumulată și o taxă pentru saună. Chiar dacă sunt deschise toate geamurile, caldura este insuportabilă și să nu mai vorbim de diferitele mirosuri, care mai de care mai speciale. În afară de faptul că te trec toate apele mai trebuie să suporți și ghionturile sau imboldurile celorlalți călători.  Să spunem că rezistați pentru că nu aveți încotro și trebuie să ajungeți la destinație, dar la sosire mai aveți un hop de trecut: lupta pentru supraviețuire (cunoscută și sub numele de coborâre). Trebuie să îți croiești drum prin aglomerație ca să te îndrepți spre usă, dai din coate și în cele din urmă reușești. Ușile se deschid, iar călătorii încep să coboare, dar brusc cei de afară sunt așa de nerabdători să intre încât încearcă să se urce și ei în același timp. Cu chiu cu vai reușești să ieși din îngrămădeală și să iei o gură de aer. Te simți ușurat că ai scăpat și încerci să îți faci o promisiune ție însuși că nu vei mai repeta experiența, dar din păcate nu poți să te ții de ea.

Așa este, de obicei, o călătorie cu “minunatele” noastre mijloace de trasnport în comun. Cu toate că plătim bani pentru a merge cu ele, nu reușesc să ne asigure un confort decent. Este un adevărat calvar de multe ori, dar suntem nevoiți să ne supunem, noi cei care nu avem încă un autoturism. La confort ar trebui să contribuie de asemenea și călătorii care ar fi bine să îi ia drept exemplu pe cei din străinătate și să învețe câteva reguli de bun simț. Poate dacă s-ar ține cont de aceste lucruri drumurile noastre spre serviciu, școală sau liceu ar fi mult mai plăcute.